Președintele SUA, Barack Obama, a denunțat criticile lui Donald Trump referitoare la protestele comunității afro-americane, afirmând că „până și un copil” își amintește de perioada sclaviei și recomandându-i candidatului republican să meargă la Muzeul Smithsonian.
Pe fondul protestelor față de presupuse incidente rasiste, Donald Trump declarase: „Comunitățile afro-americane sunt absolut în cea mai proastă formă în care au fost vreodată”.
Ca reacție la aceste afirmații, Barack Obama a spus, într-un interviu acordat ABC News: „Cred că și un copil de opt ani poate spune că perioada sclaviei nu a fost una foarte bună pentru persoanele de culoare”.
Președintele democrat i-a recomandat lui Donald Trump să viziteze noul Muzeu Național Smithsonian al Istoriei și Culturii Africano-Americane. „Avem posibilitatea de a folosi istoria pentru a ne ajuta să facem progrese în viitor”, a subliniat Obama.